Home sweet home sau nicăieri nu-i ca acasă. Cu toții simțim aceste lucruri, le susținem și punem mare preț pe acest sentiment. Cu adevărat, cu drag și căldură. În funcție de activitatea pe care o desfășurăm, ne dorim și facem tot ce considerăm ca să creăm atmosfera casei potrivită și perfectă pentru noi.
Și chiar dacă am ajuns în acel punct în care considerăm că toate sunt aranjate cum trebuie și nu mai lipsește nimic, periodic avem acea stare de parcă am schimba ceva, vrem să dăm unaer nou spațiului, mici schimbări care să nu fie foarte costisitoare, dar care să aibă un impact considerabil. Da, cu toții trecem prin aceste stări, periodic, fie ca sunt la începutul anotimpului cald, fie în preajma sărbătorilor. Fie pur și simplu, pentru că ne-am obișnuit prea mult cu atmosfera generală. Iar în aceste situații o schimbare este cu adevărat bine venită.
Sunt câteva aspecte de care trebuie să ținem cont, și care, conform specialiștilor în domeniu, aduc rezultatul dorit.
Îți recomandăm să ai în vedere elementele de decor, care accentuează generala atmosfera a casei și dau culoare spațiului. Că ne referim la pernele de pe canapeaua din living, decorațiunile la sol sau tablourile, covorul sau draperiile, le poți avea în vedere pe toate. Păstrează stilul deja personalizat, pleacă de la nuanțele pe care le ai deja. Indiferent că sunt neutre sau intense, ține cont de tipul mobilierului și pune focusul pe decorațiuni. Schimbă culorile obiectelor mari care atrag atenția încă de la intrarea în cameră. Astfel vei observa un alt aer al încăperii. Poți găsi o paleta de culori in acest articol.
Un alt aspect pe care trebuie să pui accentul este iluminatul fiecărei încăperi. În primul rând, asigură-te că lumina naturală pătrunde în totalitate în casă și nu este obstrucționată de culoarea nepotrivită a perdelelor sau mobilier așezat nepotrivit.
Dacă încăperea este mai spațioasă, asigură-te că ai suficiente surse de lumină artificială. Dincolo de scopul principal al acestora, sunt elemente de decor care personalizează mult încăperea.
Că ne referim la iluminatul general, lustra sau aplicele de perete, sau ne focusăm pe iluminatul ambiental – lampadare, lămpi de noptieră, trebuie să alegem nuanța potrivită. Dacă nuanțele albe permit să treacă o cantitate mai mare de lumină, dar totodata creează un aer mai rece, nuanțele colorate ale corpurilor de iluminat pot crea o lumină mai caldă, mai difuză.
Cu privire la modele, te poți orienta către cele hand-made, avantajul suprem al acestora fiind faptul că pot fi personalizate, astfel încât poți realiza un design aparte, care să te reprezinte. Ține cont și de materialul acestora, un material premium precum lemnul masiv va susține design-ul special.
Spre exemplu, un lampadar pentru zona de living este o alegere potrivită, poate fi acel element care aduce contrast, ieșind astfel în evidență. Creează armonie, echilibru și este o sursă optimă de lumină potrivită pentru o astfel de încăpere.
Iar o lustră tip pendul, arată foarte bine într-o bucătărie open space sau deasupra zonei de dinning. Caută un design aparte. Așadar o astfel de lustră cu siguranță nu rămâne neobservată încă de la intrarea în încăpere. Ține cont de dimensiunea și proporțiile acesteia, astfel încât să nu incomodeze sau să fie prea mare în raport cu celelalte obiecte.
Îți recomandăm să ții cont de faptul că sursele de iluminat trebuie să difere în funcție de încăpere. Ia în considerare scopul fiecărei zone, de cât de multă lumină ai nevoie. Tine cont de celelalte elemente de mobilier, astfel încât să creezi stilul potrivit fiecarei zone, care să răspundă nevoilor reale de iluminat și să fie acel element de decor care aduce personalitate.
Intră pe site-ul nostru la secțiunea corpuri de iluminat și vezi gama noastră de modele hand-made, din lemn masiv. Și pentru că suntem producători ține cont de faptul că putem personaliza și realiza modele diferite.